Taranul prost de Brasov: Specie din pacate pe cale de inmultire cu o rata periculos de ridicata, caracterizata prin urmatoarele trasaturi: sta la bloc, de obicei nu la parter (aia au cate un colt de gradina sa-si faca gratar cand ii apuca), e prea lenes sau snob sa afle un loc de stat la iarba verde pe loc public sau privat neamenajat (pe malu unui parau oriunde, ca e judetu’ mare si pitoresc), are familie numeroasa, ce cuprinde parinti, bunici, socri, frati, surori, si plozii lor (cu care imparte un 2 camere confort 2, ca altfel nu-si permiteau 2 masini in familie), asculta numai si invariabil manele sau populara, e dotat cu umbrela de soare profesionala, mare, sa incapa toti sub ea, dar cel mai important, e taran prost, nu tine cont de nimeni si de nimic.
Deseori ni se intampla sa vedem oameni pe strada avand diverse activitati mai mult sau mai putin curioase. De regula, ne dorim o camera de pozat sau filmat sau un telefon care sa faca astea, ca sa le punem apoi pe net, sa rada si altii de ei.
Asa ma gandeam eu intr-o dimineata in giratoriul de la gara, unde se certa un cetatean, cam turmentat desigur, cu spatele unei tablite cu semnul de giratoriu, in vazul lumii. Initial, aveai impresia ca se cearta cu o persoana. Probabil asa avea el impresia. Parea foarte veridic. Il ameninta cu degetul, se vedea pe buze ca vocifera spre semn, pana s-a intors de la el si a inceput sa cam vorbeasca singur. Soferii inca adormiti, la 8 dimineata, ocupati cu intratul si iesitul din giratoriu, nu prea il bagau in seama, poate doar pasagerii lor, ca mine asa.
Cultura noastra ca si natiune nu presupune interventia cetateanului in treburile altuia, asa ca, de regula, chiar si in cazurile cand cineva cade pe strada din alte motive decat alcoolul, medicale de exemplu, nimeni nu se baga. In general, oamenii privesc, nu stiu ce sa creada, merg mai departe. Exceptii sunt, bineinteles, cum ar fi cetateanul impuscat ca a vrut sa opreasca hotii de la casa valutara din Centru. Unii se cred eroi si mor, altii se fac ca nu observa…
Tot in categoria asta as mai pune si cazurile cand ma opresc sa culeg iarba, in cele mai publice locuri, daca se poate spune asa, pe marginea bulevardului, in parc, sau oriunde vad iarba verde, mai ales in perioada asta de iarna-primavara. Imbracata de oras, cu poseta, cateodata cu plasa mare plina cu de-ale gurii de la piata, ma opresc frumos si culeg firicele de iarba. Oare ce cred oamenii care ma vad sau care trec pe langa mine? Treaba lor, sincer, ma lasa rece. Insa pentru a raspunde intrebarilor, pisoii nostri sunt ahtiati dupa iarba. Asa ca daca aia din jardiniera s-a uscat, sunt nevoita sa recurg la alte surse disponibile. Iarba de pe marginea bulevardului…
Gata si gratarul de weekend, facut undeva intre Valcele si Sf. Gheorghe , impreuna cu alti 4 prieteni. Zona e superba, si v-o recomand cu caldura, iar in Valcele gasiti si un izvor de apa minerala cu un continut bogat de fier, chiar langa sosea, in centrul localitatii.
Din pacate, niste vecini de gratar, cu un Logan albastru care avea numere de Buc (un buc, doua buci, doua buci = un cur, si de-aici pana la rahati nu mai e mult …) ne-a “incantat” jumatate de zi cu melodii precum cele de mai jos, care cred ca a rupt toate topurile (au uitat-o pe REPEAT). Bine ca n-ati ascultat manele, dar bey, ma duc in mijlocul naturii sa ma relaxez, sa scap de zgomotul orasului si al masinilor de gaurit pe care le-am ascultat (si) ieri, dis-de-dimineata.
`r-ati-ai drecu` de nenorociti, eu nu va zgarii niciodata urechile cu Beethoven, Chopin sau Ceaikovski !!!
Puiu Codreanu – Tanara e soacra mea & O gaina dornica …
