Deseori ni se intampla sa vedem oameni pe strada avand diverse activitati mai mult sau mai putin curioase. De regula, ne dorim o camera de pozat sau filmat sau un telefon care sa faca astea, ca sa le punem apoi pe net, sa rada si altii de ei.

Asa ma gandeam eu intr-o dimineata in giratoriul de la gara, unde se certa un cetatean, cam turmentat desigur, cu spatele unei tablite cu semnul de giratoriu, in vazul lumii. Initial, aveai impresia ca se cearta cu o persoana. Probabil asa avea el impresia. Parea foarte veridic. Il ameninta cu degetul, se vedea pe buze ca vocifera spre semn, pana s-a intors de la el si a inceput sa cam vorbeasca singur. Soferii inca adormiti, la 8 dimineata, ocupati cu intratul si iesitul din giratoriu, nu prea il bagau in seama, poate doar pasagerii lor, ca mine asa.

Cultura noastra ca si natiune nu presupune interventia cetateanului in treburile altuia, asa ca, de regula, chiar si in cazurile cand cineva cade pe strada din alte motive decat alcoolul, medicale de exemplu, nimeni nu se baga. In general, oamenii privesc, nu stiu ce sa creada, merg mai departe. Exceptii sunt, bineinteles, cum ar fi cetateanul impuscat ca a vrut sa opreasca hotii de la casa valutara din Centru. Unii se cred eroi si mor, altii se fac ca nu observa…

Tot in categoria asta as mai pune si cazurile cand ma opresc sa culeg iarba, in cele mai publice locuri, daca se poate spune asa, pe marginea bulevardului, in parc, sau oriunde vad iarba verde, mai ales in perioada asta de iarna-primavara. Imbracata de oras, cu poseta, cateodata cu plasa mare plina cu de-ale gurii de la piata, ma opresc frumos si culeg firicele de iarba. Oare ce cred oamenii care ma vad sau care trec pe langa mine? Treaba lor, sincer, ma lasa rece. Insa pentru a raspunde intrebarilor, pisoii nostri sunt ahtiati dupa iarba. Asa ca daca aia din jardiniera s-a uscat, sunt nevoita sa recurg la alte surse disponibile. Iarba de pe marginea bulevardului…

Cum se procedeaza de catre dragii nostri concetateni, nu precizez strazile, dar sunt oricum dintre cele cu vilute.

Pai, intai trece masina de deszapezire, ceea ce deja e o minune pentru acest oras, daca stai pe o strada nu foarte circulata. Daca ai relatii, si vile, nu e chiar o minune asa mare. Incepe sa se lumineze situatiunea.

Partea mai interesanta vine dupa ce a trecut masina si a lasat mormane de zapada pe margine. Mormane care le blocheaza saracilor oameni intrarea/iesirea din garaje si pe porti. Asa ca ce sa faca si ei, si-au luat un pulover gros sa-i apere de frigut, si-au suflecat manecutele, au luat lopata in brate si s-au apucat sa adune. Adica era bine daca ar fi adunat. Ca asa se proceda in mod normal. Dar ei au avut o idee mai buna. In stilul caracteristic romanului, ce se face pe o parte se desface pe cealalta, au inceput sa arunce zapada inapoi in mijlocul strazii. O priveliste de-a dreptul dezarmanta.

Priveliste care mi-a adus aminte de un client de net, care a avut o idee stralucita. Statea la casa, unde nu se fac abonamente fiberlink. Decat daca ai pile si relatii. Ei bine el mostenise un abonament fiberlink, presupun ca se mutase de curand, ca habar n-avea cine l-a facut. In plus, cineva de la relatii cu clientii l-a si informat ce fel de abonament are trecut in contract. Fictiv de altfel, ca infrastructura si teava erau clar de broadband, ca fizic n-aveau cum sa fie altfel. Ei bine, omul nostru, un baietandru la vreo 18 ani, care avea impresia ca stie totul despre net, era ferm convins ca are el ceva limitari de banda si ca vrea alt abonament. Mult mai scump decat platea pe hartie la momentul respectiv. Limitarile fiind aceleasi, ca fizic ramanea totul la fel doar. Auzind discutia la comercial, am ramas cu aceeasi privire perplexa.

Singura diferenta fiind ca in primul caz cei implicati direct si-o faceau cu manutele lor, constient, iar in cel de-al doilea, cel in cauza nu era chiar in cunostinta de cauza. Dar ar fi putut fi in urma unor intrebari bine puse.