Dacă se mai aștepta cineva ca datele legate de posturi libere/ocupate să fie disponibile undeva online, e cazul ca acea persoană să se mute în occident.
Dar pentru liniștea sufletească a celor care au continuitate, s-au afișat listele cu posturile ocupate la centrele de concurs. Nu știu când s-au afișat, eu le-am văzut ieri (joi). Pe listă figurează tot ce s-a ocupat și de către cine și prin ce metodă. La Unirea sunt lipite pe perete pe holul clădirii, intrarea din stânga, unde s-au făcut înscrierile.
Lângă listele cu posturi ocupate figurează și listele cu posturi libere rămase, pentru cei care se duc să își aleagă post la ședințele publice de suplinire.
Citeste mai departe …
Și m-am dus, și m-am dus…nu să tai un copac. M-am dus să aflu ceva despre continuitatea mea la suplinire.
Această continuitate la suplinire apare în metodologie că se face în ședință publică, de altfel. Sau așa se înțelege, cel puțin. Dar așa ceva n-a mai văzut Brașovul de cel puțin 2 ani. Și anume, e între detașările la cerere și supliniri. Adică..azi.
Ajung la centrul de înscriere, Liceul Unirea, în cazul meu. Afișat afară, nu e nimic. De la etajul 1, de la secretariat, mă trimite la etajul 2. Numai că la etajul 2 nu e nimeni, nici o ușă deschisă, așa că trebuie să iau la rând toate sălile. Până la urmă apare cineva, de la baie (noroc că oamenii mai au și nevoi). Și eu întreb: când și cum pot să aflu ceva despre continuitățile la suplinire?
Citeste mai departe …
S-a dat și titularizarea de anul ăsta, pe 14 iulie. S-au afișat și rezultatele, aici.
Au comentat și ziarele despre neprezentare, slabă prezentare a profesorilor. În procentele acelea de x% absenți evident că n-a luat nimeni în socoteală și cei care s-au înscris doar pentru continuitate, deci nu s-au prezentat pentru că nu trebuia să se prezinte. Dar acesta este sistemul (mă refer că trebuie să depui dosare si dosare), aceasta este aplicația (că nu e capabilă să realizeze niște tabele relevante).
Are și ISJ Brașov site, la fel de extraordinar. Adică se adaugă într-o fericire documente descărcabile pe prima pagină dar nu găsești nimic în categorii.
Așa aflăm despre informații pentru titularizare aici. Adică 233 de oameni cu note de peste 7 au avut de ales dintre 38 de posturi. Deosebit. S-au luat posturile, pe 23 iulie, vineri adică.
Azi sunt continuitățile
Citeste mai departe …
În acest sfârșit de săptămână ai ce face. Numai să ai timp și bani, evident.
Pe listă ar figura așa (nu neapărat în ordinea preferințelor):
1. Festivalul Sighişoara Medievală – Întoarcerea cavalerilor- aflat la cea de XVIII -a ediţie, 23-25 iulie 2010. Detalii și program aici.
2. Kronstadt Folk Festival 2010, care abia începe și timp de cinci săptămâni, în fiecare sâmbătă, la Complexul Agrement de sub Tâmpa. Detalii și program aici.
3. Festivalul Tinerilor Râșnoveni, aflat la prima ediție, se desfășoară la Baza Sportiva Dinamo Râșnov – Valea Cetății, între 23-25 iulie 2010. Cu târg, adopții de animăluțe, concerte Ducu Bertzi
Citeste mai departe …
Unde? În Brașov, în Piața Sfatului.
Când? 15 mai, de la ora 14.00.
Cu ocazia Campaniei Internaționale a Zâmbetelor, desenezi un zâmbet, scrii pe el : un zâmbet pentru tine și-l dai trecătorilor. Sau poți să-l primești. Organizatorii și-au propus să se împartă 1 milion de zâmbete. Să vedem cum îi ajută și vremea
Ne-ar prinde bine să ne mai amintim să și zâmbim din când în când.
Detalii aici.