Balada lui Becali. Gigi Becali.

Draga mea familie, dragelor mioare,
Rog scuzați-mi scrisul, că e cam răcoare
Și-mi tremură mâna… sufletul din mine…
N-am nici masă, scaun… vă scriu stând pe vine.

Pac-pac, cum vedeți… zdrențele mi-au tras-o!
Simt că-s mic și negru, din Burkina Faso;
Văd, de după gratii, cum apune Soare,
Războinicul Luminii, încet, dar sigur, moare.

Stau ca mielușel în celula strâmtă,
“Supărat îs Doamne”, un coleg îmi cântă;
Și vă scriu cu dor, versuri ce-s de jale,
Plâng ca Paraziții… “lacrimi și fecale”.

Plâng, că nu e drept… mare grozăvie…
Nu-nțeleg… de ce mi se-ntâmplă mie?
Hahalere care m-au încătușat,
Toate știu prea bine c-au făcut un blat.

Apelez la veri, surori și cumnati,
Tot neamu` Becali, oi și avocați…
Faceți ce îț’ face, că-i pe banii mei;
Scoateți-mă afară dintre derbedei!

Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat,
Ca pe prostii ăia nu i-am sechestrat!
Papagalii dracu’… hoți de meserie;
Ei în libertate… io fac pușcărie!

Pân-o fi să ies, vă scriu în răvaș,
Să-mi aduceți slana, ceapa și un caș,
Că-ăștia bagă-n mine ceai și marmeladă
Și nu vreau stamina ca în jos să-mi cadă.

Rog să îmi aduceți și-un televizor,
Că-s sătul de table și privit în gol;
La barbut îs AS, i-am făcut pe toți…
Chiar de-am în celulă cei mai tari din hoți!

Mai am o problemă, care mă cam doare,
Îi vorba de cele zece dragi mioare…
Să le-aveți de grijă, nu uitați de ele,
C-altfel ies de-acilea și dați de belele.

Mergeți și la Athos, faceți rugăciune,
Zdrențele cu dracu, Dumnezeu cu mine.
Pac-pac, asta-i tot, vă saluta Jiji;
Om cu steaua-n frunte… și în fruntea ligii!

de aici.