La hypermarket dimineaţa

Am şi eu ore într-o zi numai la seral şi ma gândesc, logic, să-mi fac cumpărăturile, că şi-aşa seara e aglomerat. Supriză!

Ghiciţi cine are mult timp liber dimineaţa, numa’ perfect să mă scoată din sărite la tot pasul? Specia se numeşte pensionarul braşovean.

Uite aşa te-mpiedici de ea la tot pasul, te împinge fără să zică nimic, te calcă în picioare, sau ţipă pardon, de sari în sus de sperietură, te împinge la o parte de la raft, că n-au timp sa aştepte (doar se grăbesc la muncă), se bagă în faţă la vitrină si tot această specie se supără că nu e băgată destul de repede în seamă la vitrina cu servire clasică. Mai zi ceva, dacă poţi. Să le zică cineva că e destul pentru toţi, nu mai e raţie cu cartelă din ’89.

Când ies din magazin, altă dandana. Vorbesc şi eu ca omu’ la telefon, că am o treabă de vorbit. Nene, îmi venea să strig “Ajutor!”. În stânga cerşetor care vrea 1 leu şi care insistă, ţi-ar lua din mână dacă ai avea în mână o hârtie de 1 leu. Şi de când se cerşeşte în halu’ ăsta la noi în Românica, că eu sunt depaşită de situaţie…parcă era ceva cu 1 euro cerşit de copii pe dincolo, aia fiind fisa de la cărucioru’ de hypermarket. Deocamdata fisa noastră e de 50 de bani, dar omu’ probabil aşa a rămas fixat, ce mi-e un leu, ce mi-e 1 euro…

În fine, îl imping din drum şi mă-ntorc către dreapta…unde altu’ vrea fise ca să ia căruţ să intre în magazin, iar din toată mulţimea aia de la intrare mă găseşte tot pe mine, care încă mă încăpăţânam să vorbesc la telefon…Păi, nene, dacă nu eram ocupată, îţi explicam să mă laşi în pace şi dacă vrei la magazin, apăi să ai fisa pregătită, ca mine, sau intră si cere să-ţi schimbe la recepţie, că e magazinu’ lor, nu al meu.

Mă mai gândesc dacă mă duc dimineaţa la cumpărături…