29 Iun, 2010  |  Adaugat de  |  in Jumatatea mea | 

Sfaturile de pe net zic așa (surse neverificate): “Dacă nu ţi-ai achiziţionat încă cremă de protecţie, nu uita să ţii cont de anumite lucruri: să aibă SPF mai mare de 30, să aibă şi protecţie UVA asigurată de dioxid de titan, de zinc sau de Mexoryl. Evită-le pe cele cu oxybenzon şi cu vitamina A.
Ingerash: Aplică crema de protecţie solară (atât cea pentru faţă, cât şi cea pentru corp) cu 20 minute înainte de a ieşi din casă şi apoi din două în două ore sau de fiecare dată după ce ieşi din apă.”

Eu zic așa: am ajuns la 32 de ani ( și încă mă confundă lumea cu elevele de liceu cărora le predau)

Citeste mai departe …

28 Iun, 2010  |  Adaugat de  |  in Jumatatea mea | 

Căutând altceva (așa cum se întâmplă de obicei), dau din întâmplare peste o pagină în care mi se promite o căutare personalizată după un întreg arsenal de cosmetice, de la creme până la șampoane sau rujuri, căutare bazată pe diverse caracteristici, pe care ți le selectezi, dacă vrei ca produsul final să le aibă. Sună prea frumos, nu-i așa?
Adică nu mai caut crema Garnier Lift, ci o cremă de zi cu efect de lifting, hidratare etc., iar la urmă îmi zice pagina ce cremă mi s-ar potrivi, deci care îndeplinește caracteristicile selectate. Sună aproape a horoscop.
Iată și rezultatul căutării mele după o cremă de ochi, se pare, cu prea multe avantaje căutate…aici, adică o pagina albă cu 3*x (xxx). Error, error bip!

28 Iun, 2010  |  Adaugat de  |  in Jumatatea mea | 

După ce vineri am fost anunțați că nimeni din școala noastră nu este solicitat pentru supraveghere la bac, primesc sâmbătă spre seară un telefon. Și nevoia mă pune să și răspund. Era secretara șefă, care mă anunța, că, împreună cu toți colegii înscriși pe liste (la modul- trebuie să ne înscriem undeva, la bac sau la titularizare, dar oricum nu ne cheamă), sunt așteptată luni dimineață la ora 7 la Liceul N. Titulescu, în Brașov.
Suprize-surprize, cu alte cuvinte. Nu știam ce ar trebui să mă deranjeze mai tare: lipsa de organizare și comunicare la timp, sau trezirea la 6 dimineața. Trebuie precizat că nu sunt o persoană deloc matinală, că tot anul am avut 2 zile în care am început orele la 9 (devreme, aș spune), că dacă nu dorm până la ora 8 fix nu sunt bună de nimic toată ziua, că…urăsc să mă trezesc la ore atât de inumane pentru mine.
De aceea propun prin prezenta ( în atenția MECT) înființarea sesiunilor speciale de examene de după-masă,

Citeste mai departe …

28 Iun, 2010  |  Adaugat de  |  in just 4 fun | 

Nu vreţi să ştiţi cum se uitau colegii la mine când am văzut prima dată clipul ăsta şi râdeam cu lacrimi cu căştile pe urechi. Eu am fost băiat de comitet şi le-am dat şi lor link-ul, dar ei n-au râs aproape deloc.

- Did the iPhone4 fucked my wife ?
- Yes !
- Did it gave her five orgasms ?
- No.
- 9.
- It gave her 9 orgasms

E ceva în neregulă cu mine sau cu ei ?

Citeste mai departe …

28 Iun, 2010  |  Adaugat de  |  in Diverse | 

M-am înscris la un concurs la care premiul este ceva ce mi-am dorit de mult timp. O cameră video care se montează pe maşină şi cu care poţi filma drumul, gropile şi pe idioţii din trafic. Chiar îi spuneam lui Iby cu ceva timp în urmă că mi-ar place să fac asta; se pare că există un site (cineva s-a gândit şi la asta) pe care poţi posta clipuri cu diverse chestii toate tâmpeniile pe care le vezi în trafic, şi la cei 40-50 de km pe care îi fac zilnic între Săcele şi Braşov aş contribui cu ceva material.

Citeste mai departe …

 

45 queries. 0.497 seconds.